Bomba Atomica – Proiectul Manhattan
De Larry Romanoff, April 09, 2023
Traducerea:
CD
.gif)
Trinity (test nuclear).Detonarea și norul ciupercă
care a urmat
de Gadget, cu un randament estimat la 25 de
kilotone de TNT. Sursa
„Proiectul Manhattan”, proiectul
american de dezvoltare și lansare a primelor bombe atomice, a fost aproape în
întregime un proiect evreiesc, de la prima scrisoare de încurajare a lui
Einstein către Roosevelt privind urgența de a dezvolta astfel de arme, până la
William Laurence care stătea în scaunul copilotului în timpul bombardamentului
de la Nagasaki. Mulți au observat că fotografiile echipei de proiect Manhattan
arată ca fotografii yeshiva, fotografii din anuarul ale unei reuniuni de liceu
evreiesc și, de fapt, bomba atomică era cunoscută pe scară largă în cercurile
științifice din SUA sub numele de „Bomba iadului evreiesc”. William L. Laurence
a fost un evreu lituanian care și-a schimbat numele în Laurence și care a
lucrat pentru Bernard Baruch, fiind selectat „de șefii proiectului bombei
atomice ca unic scriitor și ofițer de relații publice”. În calitate de
reprezentant al lui Baruch, el a fost unul dintre puținii civili cărora li s-a
permis să urmărească exploziile de testare a bombelor și singurul civil din
aeronava care a aruncat bombele atomice asupra Japoniei.
Vannevar Bush, James B.
Conant, generalul-maior Leslie Groves și colonelul Franklin Matthias vizitând
amplasamentul Hanford pentru producția de plutoniu-239, iulie 1945, comitatul
Benton, Washington, Statele Unite. SOURCE
„O altă luminare din această distribuție a
fost dr. James B. Conant, pe atunci președinte al Universității Harvard, care a
petrecut ani de zile dezvoltând gaze otrăvitoare mortale care ar putea ucide
mai mulți oameni mai eficient și care a lucrat cu febrilitate la dezvoltarea
unei bombe cu antrax pentru Prim-ministrul Marii Britanii Winston Churchill, o
bombă „care ar fi ucis orice ființă vie din Germania”. Din fericire, Germania
s-a predat înainte ca Conant să-și poată îndeplini sarcina.” Un alt regizor al
cărui nume a fost eliminat din distribuție este George L. Harrison, un evreu
care era atunci președinte al Băncii Rezervei Federale din New York și care l-a
sfătuit ferm pe președintele Truman să arunce bombele asupra Japoniei. J.
Robert Oppenheimer a fost selectat de Baruch ca director științific al
Proiectului Manhattan și se pare că a făcut o alegere excelentă. La prima
detonare cu succes a unei bombe atomice, pe 16 iulie 1945, „Oppenheimer a fost
nemaipomenit la spectacol. El a țipat: „Am devenit Moartea, Distrugătorul
lumilor”. Într-adevăr, acesta părea a fi scopul final al Proiectului Manhattan,
de a distruge lumea. Exultația lui Oppenheimer a venit din conștientizarea că
acum poporul său (evreii) a atins puterea supremă, prin care își puteau pune în
aplicare dorința de cinci mii de ani de a conduce întreaga lume.”
Din Istoria secretă a bombei atomice a lui
Eustace Mullins:
„Comitetul de Cercetare pentru Apărare
Națională, format din George L. Harrison, președintele Băncii Rezervei Federale
din New York; Dr. James B. Conant, președintele Harvard, care a petrecut Primul
Război Mondial dezvoltând gaze otrăvitoare mai eficiente și care în 1942 fusese
însărcinat de Winston Churchill să dezvolte o bombă cu antrax care să fie
folosită în Germania, care ar fi ucis fiecare ființă vie din Germania. Conant a
fost descris de Mullins în documentele depuse în fața Curții de Pretenții din
Statele Unite în 1957, drept „cel mai notoriu criminal de război al celui de-al
Doilea Război Mondial”.
William Laurence (stânga)
și J. Robert Oppenheimer la Trinity Site în septembrie 1945, ca parte a unui
„safari de presă” către ruinele primului test atomic. Găsesc fascinante
contrastele din contrastul lor fizionomic. Source
În ciuda faptului că Proiectul Manhattan a
fost cel mai bine păzit secret al celui de-al Doilea Război Mondial, un bărbat
și un singur om aveau voie să observe totul și să știe totul despre proiect. Era Lipman Siew, un
evreu lituanian care venise în Statele Unite ca refugiat politic la vârsta de
șaptesprezece ani. A locuit în Boston pe Lawrence St. și a decis să ia numele de William L.
Laurence. La Harvard, a devenit un prieten apropiat cu James B. Conant și a
fost îndrumat de el. Laurence a fost singurul civil prezent la explozia
istorică a bombei de testare din 16 iulie 1945. La mai puțin de o lună mai
târziu, el s-a așezat pe scaunul copilotului B-29 în fatidica cursă de
bombardament la Nagasaki.”[1]
Președintele ales Franklin Delano Roosevelt a discutat
cu Bernard Baruch la Warm Springs, Georgia, la scurt timp după alegerea lui FDR. Source
Cu fiecare film și piesă de teatru, ni se
oferă o listă a producătorilor, regizorilor și distribuției. Dar în piesa
intitulată „Proiectul Manhattan”, numele producătorilor și regizorilor au fost
șterse din cărțile de istorie. Una dintre persoanele din această piesă, producătorul
general, a fost Bernard Baruch, un finanțator evreu care a fost „consilier”
președinților Wilson și Roosevelt, și agent New York al familiei Rothschild,
care a condus calea în dezvoltarea bombelor atomice. Baruch a fost cel care l-a
ales pe generalul-maior Leslie R. Groves să conducă proiectul și, deși Groves
este creditat cu majoritatea deciziilor, Baruch a condus lucrurile din culise
și, fără îndoială, a fost Baruch și contactele sale europene cu familia
Rothschild și alte familii băncare care au dus la oferta de finanțare. Unii
membri ai distribuției acestei drame sunt J. Robert Oppenheimer, Richard
Feynman, Leó Szilárd, David Greenglass, Julius Rosenberg, Murray Peshkin, Louis
Slotin și Klaus Fuchs. Există
mai multe nume asemănătoare, toți evrei.
Secretarul de Război
Henry Stimson dă mâna cu generalul Dwight D. Eisenhower când își iau rămas-bun.
Source
Se pare că este bine documentat faptul că
Henry Stimson, pe atunci secretar de război al SUA, a refuzat să accepte Kyoto
ca țintă pentru bomba atomică din cauza valorii culturale vaste și a
importanței istorice a acelui oraș pentru psihicul japonez. În general, meritul
pentru propunerea și insistența Kyoto-ului ca țintă potrivită este atribuit în
general major-general Groves, dar șeful lui Groves, Bernard Baruch, a cerut cu
insistență ca Kyoto-ul să fie distrus tocmai din cauza valorii sale culturale
și istorice pentru poporul japonez. În acest fel, s-ar putea crea o rană care
nu s-ar vindeca niciodată. Este exact ceea ce i-au făcut evreii Chinei cu
distrugerea Palatului de vară, a YuanMingYuan și a bibliotecii și enciclopediei
de la Academia Hanlin, din cauza valorii lor istorice și culturale
incomensurabile pentru chinezi și pentru lume. Acesta a fost același motiv
pentru care au ales Dresda în Germania ca un punct special pentru bombardarea
lor incendiară de tip covor - pentru că era inima culturală a Germaniei și
distrugerea sa totală ar deschide din nou o rană care nu se va vindeca
niciodată.
Oamenii de știință din
proiectul S-1 (Comitetul Manhattan) împărtășesc un moment mai ușor în timp ce
discută despre fezabilitatea ciclotronului de 184 de inci la Berkeley, California,
Statele Unite, 29 martie 1940.Source
În orice caz, toate dovezile confirmă
afirmația că bomba atomică a fost în întregime un proiect evreiesc aflat sub
comanda fermă a evreilor. Bernard Baruch, care este înfățișat ca „cel mai
puternic om din America” la acea vreme, l-a ales personal pe Oppenheimer să
conducă Proiectul Manhattan, care l-a ales pe Groves ca manager de proiect și
care a ales personal Japonia ca destinatar al acestui nou-dezvoltat proiect
generous.
O parte a istoriei care a fost adânc
îngropată este că toți evreii au fost expulzați din Japonia înainte de război,
mai întâi din orașul Nagasaki și mai târziu din întreaga țară. Deoarece Japonia
deținea controlul deplin asupra Shanghaiului la acea vreme și din moment ce
Shanghai avea deja un număr mare de evrei încă implicați în parodia lor cu
opiu, Japonia i-a deportat pe evrei la Shanghai. Aceasta este sursa tuturor
poveștilor despre 40.000 de evrei care fug la Shanghai pentru a scăpa de
Germania lui Hitler. Au fost puțini sau deloc evrei care au călătorit pe uscat
distanța enormă din Germania prin toată Rusia și Siberia, apoi prin toată China
de Nord-Est (Manciuria), până la Shanghai pentru siguranță. Cu toate acestea,
ideea este că este destul de plauzibil, dacă nu foarte probabil, că Baruch a
ales Japonia și Nagasaki pentru bombele atomice, ca răzbunare pentru expulzarea
evreilor de către Japonia.
De atunci, evreii au încercat să dea vina
pentru bombele atomice asupra altora. Am văzut mai multe articole ale evreilor
care susțin că Enrico Fermi a fost cel care a condus dezvoltarea bombei
atomice, iar această afirmație este o minciună. Este adevărat că Roosevelt i-a
oferit lui Fermi 100.000 de dolari pentru a conduce proiectul de dezvoltare,
dar am văzut o copie a unei scrisori a lui Fermi către Roosevelt care refuză
oferta și afirmă că ceva atât de rău nu ar trebui să fie permis să existe.[1a] De
asemenea, trebuie remarcat că poveștile despre SUA care urmăresc această
cercetare din teama că Germania ar dezvolta mai întâi o bombă atomică sunt
toate gunoaie fabricate. Este bine documentat faptul că Hitler le-a interzis
oamenilor de știință să urmărească o astfel de armă teribilă și avem multe
dovezi că mulți fizicieni evrei – care erau dornici să dezvolte bombe atomice –
au emigrat în SUA tocmai pentru că credeau că vor primi totusi o sumă mult mai
mare si o primire favorabilă în America decât în Germania.
Einstein, omul păcii
Susținătorii evrei și apologeții
revizioniști ai lui Albert Einstein au desfășurat o campanie grozavă pentru a-i
dezavui sprijinul puternic pentru dezvoltarea bombei atomice, pictându-l în
cartea noastră de istorie fictivă drept „un om al păcii”. Dar am copii ale
corespondenței lui Einstein în care și-a declarat convingerea că Statele Unite
nu numai că ar trebui să construiască, ci ar trebui să „demonstreze” bomba
atomică câtorva țări străine defavorizate. Într-o scrisoare adresată
președintelui american Roosevelt, Einstein a scris: „… pot fi astfel construite
bombe extrem de puternice de un nou tip. O singură bombă de acest tip,
transportată cu barca și explodată într-un port, ar putea foarte bine să
distrugă întregul port împreună cu o parte din teritoriul înconjurător. Sunt convins
de înțelepciunea și urgența de a crea condițiile în care acea activitate și
munca aferentă să poată fi desfășurată cu o viteză mai mare și la o scară mai
mare decât până acum”. Vezi
fotografia la nota[2].
Deci, în opinia lui Einstein, nu numai că era înțelept și urgent să se creeze
aceste arme, dar această creație ar trebui făcută mult mai rapid și la o scară
mai mare, construind mai multe bombe și mai mari decât și-a imaginat chiar și
armata americană la acea vreme.
Fotografia din 1948 are
în scenă fizicienii Albert Einstein și Leó Szilárd recreând colaborarea lor la
o scrisoare din 1939 către Franklin Roosevelt care îndeamnă la dezvoltarea
armelor atomice. Sursă
Această declarație face parte dintr-una
dintre scrisorile lui Einstein către Roosevelt, care sugerează că lui
(Einstein) i se „încredințează sarcina” de a gestiona proiectul. Roosevelt a
refuzat cererile fervente ale lui Einstein de a gestiona sau chiar de a
participa la proiect, deoarece era un secret deschis că nimeni nu avea
încredere în el, iar FBI-ul a efectuat investigații ample împotriva lui, iar un
dosar etichetat „Secret”, a declarat că Einstein a fost citat de Procurorul
General și Congres, ca fiind suspect politic. Cu toate acestea, ca încă un
indiciu al modului în care istoria este transformată pentru a deveni de
nerecunoscut din faptele adevărate, revista National Geographic a publicat un
articol despre Einstein în 2017, susținând că Hoover și FBI l-au disprețuit pe
Einstein și au creat un dosar de 1.400 de pagini despre el, deoarece „
fizicianul de renume mondial a fost deschis împotriva bombelor nucleare”. [3][4] De
fapt, National Geographic merită puțin din respectul pe care l-a avut cândva,
deoarece este una dintre cele mai proaste publicații din lume pentru a învârti
fapte și adevăruri istorice.
A doua parte a aceleiași scrisori Einstein
este mai deranjantă și, din câte știu, nu a fost niciodată referită public
nicăieri. Dezvăluie în mod clar că Einstein a avut discuții detaliate cu niște
„cunoscuți bogați” din Europa, care erau dornici să finanțeze personal
dezvoltarea bombelor atomice în SUA din propriile buzunare. Einstein îl informa
pe Președinte că are acces la acești indivizi cu care confirmase deja
finanțarea disponibilă, momindu-l pe Roosevelt cu o ofertă conform căreia, dacă
i se va „încredința” lui (Einstein) gestionarea proiectului bombei, ar putea
aduce finanțarea necesară. El afirmă că, în calitate de manager de proiect, una
dintre sarcinile sale ar fi: „asigurarea de fonduri... prin contactele sale cu
persoane private care sunt dispuse să aducă contribuții pentru această cauză”. Vezi fotografia la nota[5].
Ar fi potrivit să ne întrebăm cine sunt
aceste „persoane private” care au avut banii necesari pentru a finanța
dezvoltarea primelor bombe atomice din lume și de ce ar dori să finanțeze
personal un astfel de proiect genocidal. Einstein nu îi menționează pe nume pe
acești indivizi, dar cu siguranță ar fi fost evrei și care în Europa (în anii
1930) aveau genul de bani pentru a oferi finanțare nelimitată pentru un proiect
științific al cărui cost era necunoscut și de necunoscut, dar în mod clar
masiv.[6] Banii ar fi putut veni doar de la Rothschild și Bancherii Evrei din
City of London. Această ofertă nu a fost minoră: proiectul a costat peste două
miliarde de dolari, în anii 1940, așa că încă o dată putem întreba cine a avut banii
să finanțeze un astfel de proiect. Această ofertă nu a fost stimulată de
patriotism, ci de perspectiva câștigului financiar și controlului atât asupra
tehnologiei, cât și asupra aplicării acestei „științe”. Prin urmare, ne putem
întreba în continuare cine ar fi preluat proprietatea asupra tehnologiei și
cine ar fi fost victimele preconizate ale acestei mari „investiții” personale.
Puteți înțelege de ce articole ca acesta sunt relegate în paginile goale din
cartea noastră de istorie.
Fostul economist NRA se
va întâlni cu președintele in Washington, D.C., la 10 august. Alexander Sachs,
fost economist Blue Eagle la Casa Albă astăzi, după o lungă conferință cu
președintele Roosevelt. El a refuzat să dezvăluie subiectul discuției lor.
Harris & Ewing, fotograf. [1936] 12 august. Library of Congress, Prints &
Photographs Division. //hdl.loc.gov/loc.pnp/hec.33514.Sursa
Einstein sugerează că această „finanțare
privată” ar elibera cercetătorii de limitarea lor de a se baza doar pe
finanțarea slabă disponibilă la departamentele de cercetare universitare. El
precizează că, în calitate de manager de proiect, una dintre sarcinile sale ar
fi: „să accelereze munca experimentală, care se desfășoară în prezent în limita
bugetelor laboratoarelor universitare, prin acordarea de fonduri... prin
contactele sale cu persoane private care sunt dispuși să aducă contribuții
pentru această cauză.” Într-o scrisoare următoare, Einstein a scris: „Având în
vedere un astfel de cadru și fondurile necesare, acesta (experimentele la scară
largă și explorarea aplicațiilor practice) ar putea fi realizate mult mai rapid
decât printr-o cooperare liberă a laboratoarelor universitare și a
departamentelor guvernamentale”. Scrisoarea lui Einstein către Roosevelt a
fost livrată de Alexander Sachs, un evreu rus și bagman pentru Rothschild și
„care aparent a livrat în mod regulat sume mari de numerar lui Roosevelt la
Casa Albă”. Potrivit lui Ronald Clark, (Einstein; His Life And
Times, Avon, 1971), „Sachs era cunoscut și ca consilier al Lazard Frères și
Lehman Brothers, ambele case bancare evreiești internaționale. Livrarea lui
Sachs a scrisorii lui Einstein către Casa Albă l-a făcut pe Roosevelt să știe
că familia Rothschild a aprobat proiectul și i-au dorit să meargă cu viteză
înainte.”
*
Scrierile domnului Romanoff au fost traduse în
32 de limbi, iar articolele sale au fost postate pe peste 150 de site-uri web
de știri și politică în limbi străine din peste 30 de țări, precum și pe peste
100 de platforme în limba engleză. Larry
Romanoff este un consultant de management pensionar și om de afaceri. A deținut
funcții de conducere în cadrul unor firme internaționale de consultanță și a
deținut o afacere internațională de import-export. A fost profesor invitat la
Universitatea Fudan din Shanghai, prezentând studii de caz în afaceri
internaționale la cursurile EMBA de nivel superior. Domnul Romanoff locuiește
în Shanghai și scrie în prezent o serie de zece cărți legate în general de China
și Occident. El este unul dintre autorii care contribuie la noua antologie a
lui Cynthia McKinney „When China Sneezes”. (Cap. 2 — Confruntarea cu demonii).
Arhiva lui completă poate fi văzută la:
https://www.bluemoonofshanghai.com/ și https://www.moonnofshanghai.com/
El poate fi contactat la:
*
NOTE
[1] Istoria secretă a bombei atomice de
Eustace C. Mullins;
http://whale.to/b/mullins8.html
[1a] Enrico Fermi
https://www.biography.com/scientists/enrico-fermi
După război, Fermi a fost numit în
Comitetul Consultativ General al Comisiei pentru Energie Atomică. În octombrie
1949, comisia sa întrunit pentru a discuta despre dezvoltarea bombei cu
hidrogen. Fermi a fost însă îngrozit de această perspectivă, iar mai târziu a
coautor un addendum la raportul comitetului prin care condamna bomba H în
limbajul cel mai dur. Când președintele Harry S. Truman a ordonat dezvoltarea
bombei – ignorând avertismentele lui Fermi și ale altora – Fermi s-a întors la
Los Alamos, New Mexico, pentru a ajuta la calcule, sperând să demonstreze că
fabricarea unei superbombe nu era posibilă.
[2] https://static.foxnews.com/foxnews.com/content/uploads/2023/03/GettyImages-3090794.jpg
.webp)
[3]
https://www.nationalgeographic.com/news/2017/04/science-march-einstein-fbi-genius-science/
[4]
https://www.wsws.org/en/articles/2002/09/eins-s03.html
[5]
00
[6] În cele din urmă, Proiectul
Manhattan a costat armata SUA între 2 și 3 miliarde USD, în dolari ai zilei.
[7] Istoria secretă a bombei atomice de
Eustace C. Mullins;
http://whale.to/b/mullins8.html
[8]
Cronologia proiectului
Operațiunea Trinity și Manhattan
16
ianuarie 1939
Fizicienii
austrieci Lise Meitner și Otto Frisch au realizat cu succes fisiunea nucleară într-un
experiment din Suedia.
25 ianuarie 1939
Atomul de uraniu a fost divizat pentru
prima dată la Universitatea Columbia din Statele Unite.
26 ianuarie 1939
Președintele Franklin Roosevelt a aprobat
eforturile de cercetare atomică din SUA.
2 august 1939
Într-o scrisoare scrisă de Leó Szilárd și
semnată de Albert Einstein, cei doi fizicieni l-au îndemnat pe președintele SUA
Franklin Roosevelt să aloce fonduri pentru cercetarea armelor atomice.
11 octombrie 1939
Scrisoarea lui Leó Szilárd și Albert
Einstein (trimisă la 2 august 1939) a ajuns la Franklin Roosevelt, care a fost
de acord să înființeze un comitet pentru cercetarea energiei nucleare ca armă.
Acest lucru a dus la decizia lui Roosevelt de a înființa Comitetul consultativ
pentru uraniu la scurt timp după.
21 octombrie 1939
Comitetul consultativ pentru uraniu din
Statele Unite, condus de Lyman Briggs de la Biroul Național de Standarde, s-a
întrunit pentru prima dată. Comitetul avea un buget de 6.000 USD în acest moment.
10
aprilie 1940
Henry Tizard a înființat Comitetul pentru
Aplicarea Militară a Detonării Uraniului (MAUD) în Regatul Unit pentru a
investiga fezabilitatea unei arme atomice.
1 iulie 1940
Responsabilitatea pentru cercetarea
fisiunii nucleare în Statele Unite a fost transferată Comitetului de Cercetare
pentru Apărare Națională sub conducerea lui Vannevar Bush.
23 februarie 1941
Dr. Glenn T. Seaborg a identificat chimic
noul element recent descoperit Plutoniu în ciclotronul de 60 de inci de la Universitatea
din California din Berkeley, California, Statele Unite.
26 februarie 1941
Oamenii de știință americani Glenn Seaborg
și Arthur Wahl au descoperit plutoniul.
17 mai 1941
Arthur Compton și Academia Națională de
Științe din Statele Unite au publicat un raport în care observă că rata de
succes a dezvoltării unei arme atomice a fost favorabilă. În aceeași zi,
Vannevar Bush a creat Biroul de Cercetare Științifică și Dezvoltare (OSRD).
2 iulie 1941
Comitetul pentru aplicarea militară
britanică a detonării uraniului (MAUD) i-a atribuit lui James Chadwick
responsabilitatea redactării proiectului final al raportului privind
constatările sale privind dezvoltarea armelor atomice.
15 iulie 1941
Comitetul pentru aplicarea militară
britanică a detonării uraniului (MAUD) a emis raportul său final privind armele
atomice.
17 septembrie 1941
La o conferință la Copenhaga, Danemarca,
fizicianul german Werner Heisenberg l-a avertizat pe mentorul său Niels Bohr că
Germania s-a angajat în cercetarea armelor atomice și i-a dat ca dovadă desenul
unui reactor.
3 octombrie 1941
Copia oficială a raportului Comitetului
pentru aplicarea militară britanică a detonării uraniului (MAUD), scrisă de
James Chadwick, a ajuns la Vannevar Bush.
9 octombrie 1941
Vannevar Bush s-a întâlnit cu președintele
Franklin Roosevelt și cu vicepreședintele Henry Wallace despre progresul
Comitetului pentru uraniu. Bush a descris progresul Comitetului pentru
aplicarea militară britanică a detonării uraniului (MAUD) și ceea ce se știa
despre progresele pe care le făceau germanii. Roosevelt a aprobat
un program atomic accelerat și un Top Policy Group care i-a inclus pe Wallace
și Bush pentru a-l controla.
6
decembrie 1941
Vannevar
Bush și Arthur Compton i-au repartizat pe Harold Urey să dezvolte cercetarea
difuziei gazoase ca metodă de îmbogățire a uraniului, iar lui Ernest Lawrence
să investigheze metodele de separare electromagnetică.
18 decembrie 1941
Secțiunea S-1 a Oficiului pentru Cercetare
Științifică și Dezvoltare din Statele Unite, precursorul Proiectului Manhattan,
a avut prima întâlnire.
25 iunie 1942
Comitetul executiv S-1 al Oficiului SUA
pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare (OSRD) a avut o întâlnire pentru a
discuta locația instalațiilor de producție pentru Proiectul Manhattan.
1 iulie 1942
Inginerul șef al districtului Manhattan,
colonelul James C. Marshall și locotenent-colonelul adjunct al său Kenneth
Nichols au cercetat regiunea Knoxville, Tennessee, Statele Unite ale Americii,
pentru a găsi locații adecvate pentru fabricarea Proiectului Manhattan, dar nu
au fost pe deplin mulțumiți de locurile pe care le-au prezentat de către
Tennessee. Autoritatea Valei.
24 iulie 1942
Oppenhheimer a fost selectat să conducă
eforturile de cercetare a bombei atomice.
13 septembrie 1942
La o reuniune a Comitetului Executiv al
Secțiunii S-1 al Oficiului pentru Cercetare Științifică și Dezvoltare din
Statele Unite (OSRD), s-a luat decizia de a construi un laborator pentru studierea
neutronilor rapizi. Acest studiu urma să aibă numele de cod Proiect Y.
17 septembrie 1942
Leslie Groves a fost însărcinat cu
supravegherea Proiectului Manhattan.
24 septembrie 1942
Leslie Groves a achiziționat 210 de
kilometri pătrați (52.000 de acri) de teren în Tennessee, Statele Unite.
Cunoscut și sub numele de Site X, acesta avea să devină în curând situl Oak
Ridge al Proiectului Manhattan.
26 septembrie 1942
Proiectul Manhattan a primit permisiunea de
a utiliza cea mai mare prioritate în timpul războiului de către Consiliul de
producție de război al Statelor Unite.
28 septembrie 1942
Divizia Ohio River a Corpului Inginerilor
Armatei SUA a deschis un birou în Harriman, Tennessee, Statele Unite, pentru a
începe achiziționarea de terenuri, prin achiziționarea și implementarea Eminent
Domain, pentru Site-ul X al Proiectului Manhattan.
6 octombrie 1942
Tribunalul Districtual pentru Districtul de
Est al Tennessee, Statele Unite ale Americii a emis un ordin de a intra în
posesia terenului pentru Situl X al Proiectului Manhattan.
15 octombrie 1942
Robert Oppenheimer a fost numit, de către
Leslie Groves, să coordoneze cercetarea științifică a Proiectului Manhattan la
Site-ul Y, o locație care nu a fost încă finalizată.
6 noiembrie 1942
Groves și Oppenheimer au vizitat Los
Alamos, New Mexico, Statele Unite ale Americii și au convenit că este potrivită
ca locație pentru Site-ul Y pentru Proiectul Manhattan.
2 decembrie 1942
Reactorul atomic Chicago Pile-1 al lui
Enrico Fermi de la Universitatea din Chicago, Illinois, Statele Unite ale
Americii a inițiat prima reacție nucleară în lanț auto-susținută din lume.
18 februarie 1943
Construcția unei mari fabrici de separare
electromagnetică pentru îmbogățirea uraniului, cu numele de cod Y-12, a început
construcția în șantierul Oak Ridge al Proiectului Manhattan din Tennessee,
Statele Unite.
28 februarie 1943
Construcția primului reactor de producție
de plutoniu la scară largă din lume a început la Hanford, Washington, Statele
Unite.
1
aprilie 1943
Accesul
la instalațiile Clinton Engineer Works din Tennessee, Statele Unite ale
Americii a devenit strict controlat.
19
august 1943
După
cum sa discutat în cadrul conferinței din Quebec dintre președintele american
Franklin Roosevelt și prim-ministrul britanic Winston Churchill, oamenii de
știință britanici, inclusiv Klaus Fuchs, urmau să se alăture Proiectului Manhattan.
4
octombrie 1943
A
început construcția primului reactor nuclear de la Hanford Site of the
Manhattan Project din Washington, Statele Unite.
3 martie 1944
Un bombardier american B-29 a aruncat o
bombă atomică falsă la baza forțelor aeriene a armatei Muroc din California,
Statele Unite, la o altitudine de 24.000 de picioare. Bomba de testare a
deteriorat considerabil ușile compartimentului pentru bombe ale aeronavei când
a ieșit din avion.
5 aprilie 1944
La Los Alamos, New Mexico, Statele Unite,
Emilio Segrè a primit prima probă de plutoniu rafinat în reactor de la Oak
Ridge, Tennessee, Statele Unite. El avea să descopere curând că rata de fisiune
spontană a acestui plutoniu era prea mare pentru a fi utilizată într-o armă de
fisiune de tip pistol.
4 iulie 1944
1.
1.
Robert
Oppenheimer a dezvăluit măsurătorile finale ale lui Emilio Segrè oamenilor de
știință din cadrul Proiectului Manhattan de la Los Alamos, New Mexico, care au
concluzionat că proiectarea „Omul subțire” pentru o armă cu plutoniu de tip
pistol nu era fezabilă.
20 iulie 1944
Personalul de la locația din Los Alamos al
Proiectului Manhattan și-a mutat atenția pentru a lucra la mecanismul de
implozie pentru bomba atomică.
25 iulie 1944
Primul test preliminar al Experimentului
RaLa a fost efectuat de oamenii de știință din cadrul Proiectului Manhattan; a
fost primul dintr-o serie de experimente care încercau să creeze o implozie
sferică pentru a detona o armă nucleară.
2 septembrie 1944
În timp ce încercau să deblocheze un
dispozitiv de îmbogățire a uraniului de la Philadelphia Navy Yard,
Pennsylvania, Statele Unite ale Americii pentru Proiectul Manhattan, chimiștii
Peter Bragg, Douglas Meigs și Arnold Kramish au declanșat accidental o
explozie, care a pulverizat pe ei hexafluorură de uraniu lichidă și acid
hidrofuoric. Bragg și Meigs au fost uciși, în timp ce Kramish și doi soldați,
George LeFevre și John Tompkins, au fost grav răniți.
22 septembrie 1944
A fost realizat primul experiment RaLa al
Proiectului Manhattan cu o sursă radioactivă.
9 decembrie 1944
Forțele Aeriene ale Armatei SUA au
înființat al 509-lea Grup Compozit pentru livrarea de arme atomice.
14 decembrie 1944
Experimentul RaLa al Proiectului Manhattan
a oferit dovezi că implozia sferică a fost posibilă pentru comprimarea gropii
de plutoniu a unei bombe atomice.
17
decembrie 1944
Noul
înființat USAAF 509th Composite Group a fost activat. Misiunea grupului era să livreze arme
atomice.
7 ianuarie 1945
Experimentul RaLa al Proiectului Manhattan
a efectuat primul său test folosind detonatoare cu sârmă de punte care
explodează.
14 ianuarie 1945
Experimentul RaLa al Proiectului Manhattan
și-a efectuat cel de-al doilea test folosind detonatoare cu sârmă de punte care
explodează.
10
martie 1945
Un
balon japonez Fu-Go a coborât peste linii electrice în Toppenish, Washington,
provocând o întrerupere a curentului. Deși
nu este cunoscută pe scară largă de încă zece ani, întreruperea a oprit
reactorul de la instalația Hanford, Washington, a Proiectului Manhattan.
Sistemele de rezervă au restabilit rapid puterea, dar ar fi nevoie de încă trei
zile pentru ca reactoarele să atingă din nou capacitatea maximă. Un plic de
balon ars, linii de giulgiu și echipament de aruncare a balastului au fost
recuperate din balonul doborât. Aproape în același timp, o altă bombă completă cu
balon Fu-Go s-a prăbusit lângă Cold Creek, Washington, foarte aproape de situl
Hanford.
13 aprilie 1945
Peste 300 de bombardiere americane B-29 au
atacat diverse ținte în și în apropiere de Tokyo, Japonia. Cel mai mic dintre
cei doi ciclotroni de la Institutul Riken a fost distrus.
16 iulie 1945
În Operațiunea Trinity, americanii au
detonat cu succes o bombă atomică la Alamogordo Bombing Range din New Mexico,
Statele Unite. Explozia de testare a creat temperaturi de 10.000 de ori mai
mare decât temperatura de suprafață a soarelui și a fost simțită la 200 de mile
distanță. Explozia a fost echivalentul a 20.000 de tone de TNT și aruncă o
coloană de foc și fum la 35.000 de picioare pe cerul nopții. Autoritățile au
ascuns explozia susținând că o groapă de muniție a explodat.
24
iulie 1945
Președintele
american Harry Truman l-a informat pe liderul sovietic Joseph Stalin că Statele
Unite au construit cu succes arme atomice. Stalin s-a arătat surprins, dar în
realitate a aflat deja acest lucru prin intermediul rețelei de informații
sovietice.
25
iulie 1945
În
timp ce se afla la Potsdam, Germania, președintele american Harry Truman a emis
instrucțiuni pentru bombardarea atomică la Hiroshima, Kokura, Niigata sau
Nagasaki în Japonia; data țintă a fost stabilită pentru ceva timp după 3 aug.
6 august 1945
Hiroshima, Japonia a fost distrusă de prima
bombă atomică, „Little Boy”. Aproximativ 70.000 până la 80.000 au fost uciși
imediat, în timp ce aproximativ 70.000 au fost răniți.
9 august 1945
Bombardierul B-29 Bockscar a aruncat bomba
atomică „Fat Man” asupra orașului Nagasaki, Japonia, ucigând imediat între
40.000 și 75.000 de persoane. Bombardierele B-29 The Great Artiste și Big Stink au
zburat pe aripa lui Bockscar. Marele
Artist avea echipamente de măsurare științifică, iar Bing Stink transporta
echipamente de fotografie.
12 august 1945
Raportul Smyth, scris de fizicianul
american Henry DeWolf Smyth, cu istoria dezvoltării armelor atomice, a fost
lansat publicului.
16 octombrie 1945
Robert Oppenheimer a demisionat din funcția
de director al unității din Los Alamos, New Mexico, Statele Unite ale Americii,
a Proiectului Manhattan.
17 octombrie 1945
Norris Bradbury i-a succedat lui Robert
Oppenheimer ca director al unității din Los Alamos, New Mexico, Statele Unite
ale Americii, a Proiectului Manhattan.
10 noiembrie 1945
Secretarul de război al Statelor Unite,
Robert Patterson, a ordonat distrugerea tuturor ciclotronilor din Japonia.
24 noiembrie 1945
La ordinul secretarului de război al
Statelor Unite, Robert Patterson, toti ciclotronii din Japonia au fost
distrusi.
1 martie 1946
Practicile medicale private au fost permise
la Site-ul X al Proiectului Manhattan din Tennessee, Statele Unite.
10
septembrie 1946
Union
Carbide, firma civilă însărcinată cu gestionarea uzinelor K-25, Y-12 și X-10 la
Site-ul X al Proiectului Manhattan din Tennessee, Statele Unite, a semnat un
contract cu sindicatul United Chemical Workers.
18
decembrie 1946
Monsanto,
firma civilă însărcinată cu conducerea Laboratoarelor Clinton de la Locul X al
Proiectului Manhattan din Tennessee, Statele Unite, a semnat un contract cu
sindicatul Atomic Trades and Labor Council.
31
decembrie 1946
Proiectul
Manhattan a fost încheiat.
1
ianuarie 1947
Actul
privind energia atomică din 1946, semnat în legislația americană de
președintele american Harry Truman la 1 august 1946, a intrat în vigoare.
Proiectul Manhattan a fost astfel predat noii înființări civile a Comisiei
pentru Energie Atomică a Statelor Unite.
1
martie 1949
Spitalul
militar de pe amplasamentul Oak Ridge al Proiectului Manhattan din Tennessee,
Statele Unite ale Americii a fost transferat sub controlul civil de către
Roanne-Anderson Company, o subsidiară a Turner Construction Company.
19
martie 1949
Secțiunile
rezidențiale și comerciale din Oak Ridge, Tennessee, Statele Unite au fost
deschise accesului public pentru prima dată.
Copyright © Larry Romanoff, Blue Moon of Shanghai, Moon of Shanghai, 2023
